"Ce faci pentru tine dispare odata cu tine,
ce faci pentru altii, ramane pentru eternitate"
A.Einstein

You4Edu Platforma

În curând vom lansa platforma You4Edu. Prin intermediul acesteia și TU vei putea contribui la educația unui copil. Copil ales de tine !

13/11/2018 Laborator Industry 4.0 + Burse A fost finalizata investitia în...detalii »

Ne-am propus ca Platforma You4Edu să devină proiectul nostru central. Acest proiect este fundamentat pe implementarea unui instrument eficient, inovator şi uşor de utilizat prin care oricine să poată susţine educaţia. Şi, mai ales, să poată alege pe cine susţine.


You4Edu este gândit ca un sistem de burse pentru elevi şi studenţi, în cadrul căruia tu eşti actorul principal, inițiator și/sau susţinător, pentru că tu propui, tu alegi şi tu direcţionezi bursele educaţionale.

Suntem în plin proces de construcție a platformei You4Edu

 

Construim un instrument prin care tine, sperăm noi utilizator al platformei, vei putea susține cu burse educația elevilor și a studenților. O platformă prin care vei putea susține educația acelor copii pe care tu îi alegi. Da, TU îi alegi ! Nu vei alege dintr-o listă predefinită, vei putea alege un copil pe care chiar îl cunoaști. Ajutorul tău și a celor care se alătură campaniei tale va ajunge direct la cei care au nevoie să prindă aripi prin educație.
Deoarece tot mai mulți dintre noi înțelegem importanța educației, deoarece suntem tot mai mulți cei care ne implicăm și vrem să ne implicăm, deoarece sunt foarte mulți copii care au nevoie de susținere. Pentru că suntem convinși că societatea civilă  poate face foarte mult pentru educație. E drept că nu atât de mult cât ar putea face statul, dar totuși foarte mult!
Platforma You4Edu vizează două paliere de aplicabilitate, concretizate în trei tipuri de campanii prin care suportul financiar să ajungă la cei care au nevoie să prindă aripi prin educaţie. Campanii Punct, Campanii Aplic și Campanii Proiect (le explicăm pe scurt mai jos).
Susţine un copil pe care tu îl identifici, tu îl propui şi tu îl promovezi. Ai posibilitatea de a alege un copil pe care tu îl cunoşti şi de a susține campania de unul singur sau de a coagula în jurul tău orice persoane fizice sau chiar companii dispuse să ajute. Așadar o campanie punctuală, focusată pe un copil ales/ identificat de tine. AICI exemple si detalii despre Campanii Punct.
Tu stabileşti criteriile pe care să le îndeplinească beneficiarii burselor tale. Ai posibilitatea să iniţiezi public o astfel de campanie, singur sau împreună cu alte persoane, şi să stabileşeti criterii pe care aplicanţii trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi beneficiari ai burselor respective. AICI exemple și detalii despre Campaniile Aplic.
Pe lângă cele două tipuri de campanii de mai sus, considerăm absolut necesar și un alt treilea tip de campanie. Mulți dintre noi cunoaștem, din păcate, exemple prin care anumite echipe de copii / tineri nu au reușit să ajungă la diferite concursuri internaționale din cauza faptului că ... sistemul nu a reușit să aloce bugete pentru astfel de participări. Inițiind o campanie de tip PROIECT, vom putea finanța împreună și astfel de proiecte. Ca și exemplu: lotul de robotică din cadrul unui liceu nu poate participa la un concurs internațional. Împreună îi vom putea ajuta să participe. AICI exemple si detalii despre Campaniile Proiect.
Oricine de le persoane fizice din țară su din diaspora la  companii. Practic oricine îşi doreşte să contribuie la un viitor mai bun prin educaţie.
Utilizarea platformei You4Edu face foarte uşoară atât efectuarea, cât şi urmărirea plăţilor. Plăţile se pot face cu cardul, prin intermediul procesatoarelor de plăţi online sau prin ordin de plată. Odată ce campania este validată şi se încheie contractul cu beneficiarul bursei, plăţile se vor face automat, lună de lună, din contul You4Edu în contul bursierului.
Corectitudine şi transparenţă, două dintre valorile fundamentale ale You4Edu şi după care ne ghidăm în întreaga noastră activitate. Ca iniţiator al unei campanii sau contributor la aceasta, vei avea acces la toate datele campaniei respective: date despre beneficiar, date complete despre încasări şi plăți. Totodată, vei avea acces la rapoartele de activitate periodice ale You4Edu.
Indiferent de calitatea pe care o ai, Platforma You4Edu îți oferă posibilitatea de a te implica și de a susține o cauză educațională. Cauză pe care tu o alegi.